Kolping România, partener, sponsor și participant la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual 2025
Pe 16 octombrie, la Timișoara, s-a desfășurat Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual 2025, un eveniment care a adus împreună profesori, elevi, companii și organizații ce cred în educația prin practică și în formarea tinerilor prin parteneriate autentice.
Organizația Kolping România și Casa Calfelor au fost onorate să participe în calitate de sponsor și partener activ, reafirmând prin această implicare convingerea că educația profesională duală este o optiune curajoasă, de viitor, nu de compromis.
Educația prin practică – o experiență reală, cu sens
Gala a fost mai mult decât o ceremonie de recunoaștere – a fost o demonstrație vie a modului în care învățarea prin practică transformă elevii în tineri responsabili, implicați și mândri de meseria lor.
Zece elevi din învățământul profesional dual, bursieri ai Casei Calfelor Kolping, au făcut parte din echipa care a contribuit la pregătirea cinei festive și servirea oaspeților. În spatele scenelor, ei au fost adevărații ambasadori ai educației duale – dedicați, entuziaști și profesioniști. Fotografiile „din culise” surprind nu doar momentele de muncă și colaborare, ci și bucuria de a fi parte dintr-un eveniment care pune accentul pe valoarea reală a formării prin practică.
Un dialog despre viitorul meseriilor
Evenimentul a fost organizat de Hands Across Romania, reunind la Timișoara voci importante din educație, mediul economic și administrația publică. În cadrul Conferinței de Advocacy pentru Învățământul Dual, s-au lansat idei curajoase și s-au conturat direcții concrete pentru dezvoltarea acestui sistem educațional.
Kolping România, prin implicarea sa constantă în domeniul educației duale, a fost recunoscut ca un partener de încredere în promovarea modelelor de formare bazate pe colaborare între școală și angajator.
De la Timișoara la Palatul Victoria
La o săptămână după gală, câștigătorii și reprezentanții organizațiilor implicate au fost invitați la Palatul Victoria, unde au avut un dialog deschis cu reprezentanți ai Guvernului României:
-
Luciana Antoci, Consilier de Stat în Cancelaria Prim-ministrului,
-
Sorin Ion, Secretar de Stat în Ministerul Educației,
-
Silvia Monica Dinică, Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Organizația Kolping România a fost reprezentată cu profesionalism de Eduard Dobre. Este un pas important prin care vocea tinerilor și a partenerilor educaționali ajunge direct în centrul deciziilor publice.
Kolping – partener pentru educația care construiește viitorul
Pentru Kolping România, implicarea în Gala Inovației și Performanței 2025 a fost o confirmare a misiunii asumate: formarea tinerilor prin educație practică, parteneriat și valori solide.
Fie că vorbim despre proiectele educaționale, bursele oferite elevilor sau spațiile de învățare aplicată, Kolping rămâne fidel principiului că „dualul contează” – pentru tineri, pentru comunități și pentru România de mâine.
✨ Dualul contează. Meseria construiește România viitorului.