În data de 14 mai 2022 a avut loc în Timișoara sfințirea Casei Calfelor din cartierul Fabric, de către Excelența Sa, Iosif Csaba Pal, Episcop de Timișoara, secondat de Excelențele Sale Alexandru Mesian si Ioan Călin Bot, Episcopi greco-catolici de Lugoj.
La liturghia festivă care a avut loc în Biserica Millennium organizată de către Pr. Daniel Dumitru și Pr. Csaba Vancsa, a participat Msgr.Christoph Huber, praeses general al Mișcării Internaționale Kolping și Istvan Gödri, praeses central și european alături de preoți catolici din diecezele de Timișoara și Lugoj.
Asociația Calfelor Catolice Timișoara, predecesoara Familiei Kolping de astăzi, s-a înființat la data de 29 mai în anul 1859. Acum 125 de ani, la data de 6 ianuarie 1897 este sfințit imobilul situat pe str. Tigrului nr. 7, care avea să intre memoria colectivă drept Casa Calfelor din cartierul Fabric.
Pentru a păstra tradiția locului, nu departe de această adresă, pe str Dr Ioan Bontilă nr 12-14, au fost achiziționate 3 imobile degradate, acestea necesitând ample lucrări de igienizare și demolare.
Proiectarea s-a făcut respectând scopul stabilit al proiectului: o casă în care fiecare se simte bine, o casă în care personalitatea și valorile creative sunt apreciate și valorile spirituale contează!
După doi ani de pregătire a conceptului, a lucrărilor de reparații la imobilele din vecinătate și a obținerii autorizației de construcție, a fost dat startul lucrărilor în luna noiembrie 2019.
Funcțiunile casei sunt cele ale unei firme de exercițiu după model german, tocmai pentru a favoriza formarea profesională în sistem dual și formarea în general axată pe activități practice.
Casa Calfelor va oferi servicii în folosul comunității, fiind locul de formare pentru voluntari și membri Kolping Banat, oferind o masă caldă pentru persoane nevoiașe și locuri de cazare pentru elevi și studenți.
În vederea asigurării sustenabilității economice, locația pune la dispoziție săli de seminarii și spații de cazare cu un consum redus de energie, având montate panouri fotovoltaice și panouri pentru apa caldă menajeră, un sistem complex de pompe de căldură și stații de încărcare pentru automobilele electrice.
Pe un teren de 3.800 mp, construcția de circa 3.000 mp, amenajarea spațiilor verzi și a parcării a necesitat o investiție de 11 milioane de lei, din care jumătate au fost obținuți din donații, iar diferența din fonduri proprii și împrumuturi.
O donație consistentă pentru acest proiect a oferit-o Alfred Müller din Elveția un membru Kolping și antreprenor de succes din Baar, cantonul Zug. Din aceeași zonă, au fost donate sume importante de către Kolping Elveția, Comunitatea locală din Baar, Comunitatea parohială și Familia Kolping Baar. Din Germania, sprijinul a venit din partea Kolping Internațional, Anton Zylstra, Acțiunea Renovabis, Arhidieceza de Köln, Organizațiile diecezane din Bamberg, Erfurt, Limburg. Pe lângă fonduri proprii în mod solidar au fost acordate donații din partea unor asociații Kolping din Luxemburg, România, Austria și Sudtirol sau din partea unor persoane private din Elveția, Germania și România. Peste 50 de camere sunt inscripționate cu numele donatorilor. Episcopia romano-catolică din Timișoara a susținut realizarea acestui proiect pe tot parcursul lucrărilor.
Au fost prezenți oaspeți de seamă, Excelența Sa d-na Consul Regina Lochner, d-ul Ovidiu Ganț, deputat în Parlamentul României, Prof. Emil Moraru – prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică București, Peter Hochmut – președintele Clubului Economic German, Ștefan Walter – președintele Casei Calfelor din Sibiu, Cristian Gheorghe – Nexus Consulting București, Vincent Stenmans și Miriam Bolovett, alți invitati.
La eveniment au participat membri Kolping din Elveția, Luxemburg, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, precum și din diecezele de Iași, Alba Iulia, Timișoara, Lugoj, Oradea. Delegațiile din străinătate fiind conduse de către Peter Jung și Christoph Pfister – Elveția, Annette Müller-Dieceza de Erfurt, Peter Fischer si Uwe Friedmann -Kolping Limburg, Marianne, Ed Wagner și Annette Schoeder – Luxemburg, Melinda Tomic și Brigitta Keri – Serbia, Renate Draskovits din Viena, Erdö Francesca si Pr.Fumagalli Carlo din Budapesta.
Dintre cei peste 200 de participanți s-au numărat și reprezentanții firmelor Bogdan Tamas, Raul Florea, Andras Tamas- Mitamair Srl, Lucian Ioja – Kolping Construct, Daniel & Simona Răsădea – Instal5F, Biconect, Mystic Design și arh. Francisc König.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul membrilor și angajaților Kolping din Timișoara, Liebling, Sânandrei, Caransebeș, Rusca Montană, Brașov, Oituz, Ploscuțeni și Germania.
Organizația Kolping România oferă acest proiect municipalității, cu ocazia anului 2023 în care vom deveni Capitală Culturală Europeană, călăuzindu-ne după un citat al fondatorului: „Viitorul aparține lui Dumnezeu și celor curajoși”!