Continuăm să suținem învățământul dual

Într-un efort susținut de a transforma viziunea asupra educației profesionale duale, Organizația Kolping consolidează parteneriate esențiale cu instituții de învățământ din Timișoara și Brașov, oferind astfel tinerilor promițători burse și instruire practică în domeniul ospitalității.

Prin colaborarea strânsă cu 3 instituții de învățământ: Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara și Colegiul Tehnic ”Maria Baiulescu” Brașov, Kolping oferă burse pentru 18 tineri elevi promițători, care primesc instruire practică în meseriile de ospătar, bucătar și lucrător hotelier la Casa Calfelor Kolping și la Hotel Kolping Brașov.

Ce este sistemul de învățământ dual?

Sistemul de învățământ dual combină procesul tradițional de învățământ cu formarea practică la locul de muncă. Începând cu clasa a IX-a, elevii sunt implicați în activități practice desfășurate în cadrul companiilor partenere, oferindu-le o pregătire solidă pentru a deveni viitori profesioniști în domeniul lor de studiu.

Cum a început totul?

Din anul 2015, Kolping a devenit partener de practică al Colegiului Tehnic Maria Baiulescu, preluând prima clasă de elevi (învățământ profesional clasic). A continuat acest parteneriat neîntrerupt de-a lungul anilor, implicându-se activ și în coordonarea agenților economici parteneri, ca și reprezentanți ai acestora în consiliul de administrație al Colegiului.

Modelul din Brașov a fost deja replicat în Timișoara, începând cu anul 2022, în cadrul Casei Calfelor Kolping, prin organizarea stagiilor de practică pentru 12 elevi de la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara și Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Timișoara.

Bursele pentru tinerii

Prin acordarea de burse în valoare de 400 de lei în Timișoara, respectiv 300 lei în Brașov, Kolping investește în viitorul acestor tineri, oferindu-le nu doar oportunitatea de a învăța într-un mediu educațional dual, ci și susținerea financiară necesară pe parcursul acestei perioade de formare. Cu o atenție deosebită acordată dezvoltării personale și profesionale, Organizația Kolping încurajează cursanții să-și descopere aptitudinile, să-și pună în valoare talentele și să dobândească noi competențe pentru a deveni competitivi pe piața muncii.

Organizația Kolping continuă să fie un exemplu al modului în care parteneriatele între instituțiile educaționale și companii pot revoluționa sistemul de învățământ, pregătind generații de tineri pentru succes în carierele lor viitoare.