În perioada 17 noiembrie 2017 – 17 decembrie 2017, Kolping România a derulat în parteneriat cu Asociația AISEC Brașov Programul “Learn.Create.Become” în cadrul Hotelului Kolping din orașul de sub Tâmpa. Grupul țintă au fost studenți de la Facultatea de Alimentație și Turism din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Patru studenți au participat pe parcursul săptămânilor de training la un „job rotation” săptămânal, trecând prin departamentele „restaurant”, „recepție”, „evenimente” și „housekeeping”. Aceste mișcări interdepartamentale sunt o strategie managerială, având scopul de a extinde competențele și experiența angajaților, astfel încât aceștia să poată prelua oricând sarcini cu totul diferite, în caz de nevoie.
La sfârșitul proiectului, echipa studenților de la Hotelul Kolping a obținut următoarele premii: „Cea mai bună echipă”, „Premiul pentru implicarea în proiect” și „Premiul pentru cel mai bun aport adus de un agent economic către Proiectul BEcome”.
Programul “Learn.Create.Become” este oportunitatea ideală pentru a investi în dezvoltarea personală și profesională. A fost creat la nivel național de către AISEC în România și implementat la nivel local de către entități din 14 orașe. În acest an, AIESEC Brașov l-a adus în Universitatea Transilvania. Scopul programului este de a pune în legătură studenții cu mediul de afaceri, oferindu-le șansa să interacționeze cu reprezentanții companiilor.
Hotelul Kolping a fost singurul hotel din Brașov cu deschidere față de acest program. Coordonatorul din partea Kolping este doamna Nicoleta Pălăduță. Celălalt partener AISEC în Brașov în cadrul Proiectului “BEcome”, însă pe partea meseriilor tehnice este compania S.C. Schaeffler România S.R.L. .
Informații despre proiect:
https://aiesec.ro/proiect-become/
https://www.facebook.com/events/703472749863553/
www.kolping.ro
AIESEC (inițial din franceză Association internationale des étudiants en sciences économiques et commerciales, în prezent nume propriu), este o asociație studențească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenți sau proaspăt absolvenți ale unei instituții de învățământ superioare. AIESEC este prezentă în peste 2.400 de universități, 126 țări și teritorii și are ca scop dezvoltarea abilităților de Leadership ale membrilor săi: https://aiesec.ro/.