Centrul Kolping de Formare Practică în Turism și-a deschis din nou porțile. De această dată în Caransebeș, pentru a găzdui cursul de bucătar, seria 11. Cei 25 de cursanți vor exersa timp de 6 luni în bucătăria-școală a Pensiunii Kolping, complet echipată și dotată cu aparatură profesională.
După câteva module de teorie, au început primele orele de practică în bucătărie. La fiecare întâlnire, pe parcursul a 3 – 4 ore, cursantii gătesc sub atenta îndrumare a doamnei profesor Valentina Mihuț. Apoi gustă și dezbat preparatele realizate, fiind încurajați să vină cu idei noi și rețete inedite.
Centrul Kolping de Formare Practică în Turism și-a început activitatea în anul 2006, în Brașov. Conceptul nostru se bazează pe activităţi practice, pe exersarea deprinderilor în cadrul unor complexe moderne, complet dotate și utilate.