În perioada 9-12 martie 2017 se va desfășura la Brașov seminarul „National communication and promotion tools to enhance empowerment, bottom-up youth initiatives” (Instrumente de comunicare și promovare la nivel național pentru a spori capacitarea, inițiativele de jos în sus). Polonia, Germania, România și Slovenia sunt țările partenere, iar aceasta va fi cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului „Smart communication – smart youth participation”, cofinanțat prin Programul Erasmus+.
Kolping România le oferă celor interesați posibilitatea de a participa și pune la dispoziție 2 locuri la nivel național.
Informații cu privire la program se găsesc aici.
Data limită pentru înscriere: 22 februarie 2017.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită o scrisoare de motivație pe adresa de e-mail monicamunteanu@kolping.ro.
Profilul candidatului:
– este membru Kolping sau simpatizant;
– este motivat să organizeze activități de tineret la nivel regional/național;
– deține cunoștințe avansate de limba engleză;
– are vârsta minimă de 18 ani.
Criterii de selecție:
– capacitate de multiplicare, informare și formare;
– motivație și așteptări personale;
– intenția de a organiza o activitate de tineret la nivel regional/local;
– abilități lingvistice (limba engleză);
– nu a mai participat în ultimele 6 luni la mobilități transnaționale prin programul Erasmus+.
Costurile de participare (cazare, masă și transport) vor fi asigurate de către Kolping România.
Vă așteptăm cu drag!