Tinerii voluntari ai Centrului Educațional Kolping din Oituz au fost și în acest an la înălțime în special prin ajutorul și implicarea în activitatea Școlii de vară desfășurată în perioada iulie – august 2021. Zi de zi, ei au fost de ajutor la fiecare grupă, aducând acea energie atât de necesară în lucrul cu copiii.
Organizația Kolping din România prin acțiuni la nivel central, regional și local încurajează și sprijină implicarea tinerilor ca o formă de responsabilitate pentru viitor.
După o vară lungă și activă, 15 tineri voluntari din Oituz au beneficiat, în perioada 1 -7 septembrie, de o mică excursie ca mulțumire pentru sprijinul lor.
Am început cu vizitarea Hotelului Kolping din Brașov și a centrului istoric din Sibiu. Drumul a continuat până la Timișoara unde am rămas pentru 4 zile. Am vizitat frumusețile turistice ale orașului, ne-am întâlnit cu prietenii din Kolping România și ne-am bucurat de o experiență foarte frumoasă în acest oraș. Miriam Sabău o tânără kolpingistă din Timișoara a fost alături de noi și ne-a însoțit în vizitarea orașului. Vineri și sâmbătă, respectiv 3 și 4 septembrie, am ajutat la curățenie în șantierul viitoarei Case a Calfelor, un proiect mare și frumos care va avea deschiderea și sfințirea în data de 30 octombrie 2021. Ne-am bucurat că am oferit o mână de ajutor chiar și pentru 2 zile.
Mulțumiri sincere domnului Eduard Dobre pentru că mereu a fost și este alături de tineri, Bernadetei Ursan pentru disponibilitate și deschidere, familiei Diaconescu din Asociația Familia Kolping greco-catolică „Sf. Maria” Timișoara care ne-a pregătit acolo pe șantier un gulaș foarte gustos.
Experiența noastra în Timișoara s-a încheiat duminică cu participarea la sfânta liturghie a comunității din parohia romano-catolică Millennium unde ne-am întâlnit cu kolpingiști și ne-am bucurat de salutul și încurajarea părintelui paroh. După amiaza de duminică ne-am petrecut-o în familia Gabor. Am lăsat în spate experiența din Timișoara cu promisiune că ne vom întoarce mereu cu bucurie în acest frumos oraș alături de minunații noștri prieteni.
În drum spre casa Kolping din Rusca Montana ne-am oprit in centrul orașului Lugoj. Aici am improvizat un mic spectacol de cântece și dansuri chiar în centrul orașului. Cu toții am dansat, dar momentele cu adevărat speciale au fost susținute de către Rareș Ruxandu, Iulia Gabor și Alexandra Vîntură.
Reîntâlnirea cu casa Kolping din Rusca Montana a fost o mare bucurie pentru noi. O casă specială, primitoare care are mereu o poveste de spus într-un cadru atât de frumos oferit această regiune muntoasă.
Luni a fost zi în care ne-am dorit să vizităm Dunărea. Am plecat spre Orșova, ne-am plimbat cu șalupa pe Dunăre, trăind o experiență unică. Mergând pe cursul Dunării până la Moldova Nouă, continuând spre Oravița, Reșița, Caransebeș, am revenit la Rusca Montana.
Marți am plecat spre casă, dar în drumul nostru, ne-am oprit la Castelul Huniazilor din Hunedoara, iar apoi, ca o încununare a experienței noastre, am vizitat Transfăgărășanul.
Mulțumim tuturor prietenilor din Timișoara și Rusca Montana pentru că ne-au sprijinit și au făcut posibilă această excursie!
Vă așteptăm cu drag și pe voi la Oituz!
Corneliu Bulai